Nu le prea am eu cu distopiile și chiar mă gândeam cât de mult o să-mi ia să termin cartea asta, mai ales că e povestită din mai multe puncte de vedere. S-a dovedit însă exact opusul și până să-mi dau seama, terminasem deja cartea și capul meu vuia de întrebări.

Suntem undeva în spațiu pe o navă. Aici se află Colonia sau mai bine zis, singurii oameni care au mai supraviețuit după dezastrele de pe Pământ. Spațiul reprezenta un refugiu sigur, stabil, de care s-au putut agăța ani întregi. Acum, însă, nu mai e la fel de sigur și stabil. Regulile și așa stricte spun că orice abatere de la lege se poate pedepsi cu viața, iar ăsta pare un lucru logic, având în vedre că oxigenul de pe navă începe să se împuțineze.

Cei 100 sunt, de fapt, adolescenți care au comis diverse infracțiuni pe navă. Fiindcă sunt încă minori, ei nu pot fi pedepsiți cu moarte, iar la vârsta de 18 ani li se permite un nou proces care le-ar putea obține grațierea mult dorită. Doar că până acum, nimeni nu a fost grațiat, cu toții găsindu-și sârșitul plutitnd prin spațiu. Cumva soarta le surâde acestora 100 pentru că în loc să fie grațiați, au primit șansa unei noi vieți. La propriu!

În carte avem patru puncte de vedere, însă cumva ajungem să cunoaștem mai multe personaje și să ne atașăm de ele. Clarke mi s-a părut a fi într-un fel persoanjul principal (sau personajul cheie), deși mai sunt alte trei personaje la fel de importante. Mi s-a părut a fi fata puternică a grupului, iar în timpul liber, când nu-și bagă nasul prin cercetările (mai mult sau mai puțin legale) făcute de părinții ei, e preocupată de medicină și de viața pe Pământ. Wells e fiul cancelarului și deși acest statut i-ar putea aduce multe privilegii, e destul de retras și rezervat. Cu toate acestea, a făcut una dintre cele mai mari ilegalități de pe navă doar pentru a fi trimis pe Pământ alături de Clarke pe care încă o mai iubește. Bellamy e doar un tip oarecare, trecut demult de 18 ani și care nu are vreo legătură (directă) cu cei 100 de deligvenți. Totuși, își riscă viața doar pentru a reuși să intre în ultimul moment pe nava care avea s-o ducă pe sora lui pe Terra. Și în final o avem pe Glass, un persoanj care mi-a plăcut super-mult, dar care am simțit că a fost ultimul în lista „personajelor principale”. Ea e singura care a reușit să evadeze de pe navă la timp și a rămas în Colonie. Cumva a fost și grațiată, iar acum se poate întoarce la iubitul ei, Luke. Doar că în tot acest timp cât ea a fost închisă, el pare să o fi uitat. Dar să fie oare definitiv?

E interesant cum fiecare are câte o poveste în spate și te întrebi ce să fi făcut atât de grav pentru a fi închis, apoi afli pe parcurs că ceea ce numesc cei din Colonie „infractori” nu sunt chiar așa cum par a fi. Sunt doar adolescenți care, privind din punctul lor de vedere, au desăvârșit infracțiunile dintr-un anumit motiv. Un motiv bine intenționat. Sau cel puțin așa sunt cei patru.

Deși la început nu m-am gândit că avea să-mi placă așa de mult, „Cei 100” a reușit să mă surprindă plăcut. Personajele mi s-au părut bine construite și îmi place că am aflat pe parcurs despre infracțiunile comise și nu mi s-a dat totul pe tavă. Din punct de vedere temporal, cartea este împărțită în două planuri: prezent și trecut. Aici îi dau o imensă bilă neagră pentru că nu doar o dată m-am încurcat între cele două planuri și asta pentru că nu sunt clar delimitate. Pentru mine, una, ăsta a fost un incovenient pentru că mă trezeam la mijlocul paragrafului să constat că acțiunea e cea din trecut. Tot în două planuri e construită și din punct de vedere spațial: pe Pământ și pe navă, ceea ce o face o carte cu o contrucție simetrică. Îmi place că odată ajunși pe Pământ nu se rupe legătura cu Colonia și că prin prisma lui Glass putem afla ce se întâmplă cu locuitorii de pe navă și cum i-ar putea afecta asta pe „cei 100”.

V-am spus că mi-a plăcut super mult de Glass și cred că e personajul meu preferat din carte pentru că deși e o fată de pe Phoenix, e îndrăgostită de un băiat de pe Walden, iar povestea lor de dragoste mi se pare pe de-o parte matură, dar și interzisă. Mi-a plăcut chimia dintre ea și Luke și de fiecare dată când ajungeam la capitolele din perspectiva ei, inima mi se strângea un pic. Iar la final, a ajuns să se rupă de tot!

Cum e aterizarea pe Terra? Care e prima reacție a celor de pe navă când văd cum arată acum Pământul? Reușește Clarke să-l ierte pe Wells? Ce ascunde Octavia, sora mai mică a lui Bellamy? Or să le ajungă oare proviziile cu care au fost trimiși? Și când disputele se iscă din orice, oare reușesc să rămână uniți? Ce se întâmplă, în paralel, în Colonie? Cum evoluează relația dintre Luke și Glass? Oare el chiar a uitat-o de tot? Și mai presus de toate, pentru ce infracțiune au fost închiși, fiecare dintre ei? Un roman apocaliptic bine construit, cu un plot genial și personaje pe măsură. O carte pe care v-o recomand, mai ales dacă sunteți fani ai genului!