Haihui: Gaudeamus 2016

by - noiembrie 20, 2016


De la Gaudeamus se pleacă obligatoriu cu durere de picioare și/sau spate, după caz, eventual cu o durere de cap și multe multe achiziții 🙈

Anul ăsta am zis că merg și stau o zi întreagă la Gaudeamus. Am aproape-făcut asta ieri. Am stat cred că vreo 4, 5 ore și m-am învârtit peste tot, dar parcă tot n-a fost îndejuns de mult 😂



Note to myself: data viitoare nu uita bateriile de rezervă pentru aparat! 🙈 Zău c-aș fi vrut să fac muuult mai multe fotografii (deși am deja peste 100 😂)

Așa că uitați cam ce a fost pe la târg:
  • 30% reducere la standul Editurii Trei 
  • și multe noutăți editoriale
  • în plus, mi s-a părut a fi foarte diversificat


  • cărticele la 5, 10 și 15 lei la Corint
  • noutăți young-adult must have
  • am văzut atât cărticele de la Leda, Leda Edge cât și de la Corint Junior



  • la Litera nu mi s-au părut cine știe ce prețurile, sincer
  • dar am văzut cărticele din colecția Buzz Books, ceea ce m-a încântat
  • plus că mi s-a părut un stand foarte diversificat
  • Rao avea câteva cărticele cu prețuri mici, dar toate vechi
  • nu mi-a atras mai nimic atenția - bine, nici nu am prea avut loc să stau să mă uit la fiecare carte în parte
  • Nautilus m-a suuuuppeer surprins și mai că nu-mi venea să mai plec de la standul lor - l-am vizitat chiar de vreo două ori! - și asta pentru că aveau cărticele la 5 și 10 lei în engleză și deși nu erau cele mai noi apariții, am reușit să văd The Vampire Diaries, True Blood, Twilight, cărți fantasy și polițiste, dar și clasice, pentru toate gusturile 😋
  • suuuper reduceri au fost și la standul Editurii Quantum care a avut 50% reducere la t o a t e cărticelele 😲 #yesplease
  • am trecut în fugă și pe la Herg Benet, dar n-am apucat să văd cine știe ce
  • cu toate acestea, a apărut volumul 3 din „Octopussy”, dacă sunteți curioși de continuare ^-^
  • la Paralela 45 au fost cărți cu preț unic, 5 sau 6 lei. Zărisem un titlu interesant, ceva de Rimbaud, ediție bilingvă 
  • aici mi s-au părut reduceri super bune, iar cărticelele au fost destul de diversificate
  • Art, Arthur și Paladin au fost așezate relativ separat
  • aici au fost cărticele la preț de 25 de lei, noi apariții la prețuri bune, o tombolă și alte câteva surprize



  • Storia Books, o editură nou apărută care e învăluită de mister, a avut un mic colțișor amenajat la standul Editurii Publica și deși nu este editura mamă, se pare că sunt bune prietene
  • cărțile pe care le scoate Storia sunt în mare young-adult, titluri interesante, dar reduceri cam micuțe
  • la Booklet Fiction a fost cam la fel - reducerile nu au fost foarte vizibile -, însă m-am bucurat să văd cărți diversificate la stand și apariții noi

  • mă bucur mult că am dat și de Books Express, un stand micuț, dar foarte încărcat și diversificat, cu un colțișor special Harry Potter și ceva noutăți
  • am trecut și pe la Okian unde am văzut câteva cărți la prețuri super okay, noutăți și foarte multe cărticele, pentru toată lumea
  • pe Editura Gama cred că am să țin ochii o vreme pentru că au început o colecție young-adult și au avut un debut în forță, traducând deja primele volume din seria „Tocilara”. Am înțeles că or să continue seria și or să pregătească și alte surprize pe viitor ^-^
  • la stand au fost cam fără reducere, dar au avut o ofertă interesantă, 2+1 gratis 
  • Editura Nemira, în comparație cu Kilipirim, nu a fost la fel de darnică, însă a avut reduceri bunicele și cărticele la preț unic și noi apariții #goodjob

  • ajung într-un final și la standul Editurii-bară-librăriei Librex, care a fost mai mult al editurii
  • foarte multe cărticele, noi pentru mine
  • semne de carte și un mic tratament dulce
  • pachete cadou și prețuri okay


Am bifat două evenimente super drăguțe: pe cel al Cristinei Oțel (și nu prea, căci am ajuns cam târzior, dar las' că ne revanșăm noi #hugs) și pe cel al Cristinei Chiperi, venită special din Italia. Ah, apropo, s-a lansat și volumul doi din „My dilemma is you” ;)

Cristina Oțel


Deși cel de-al doilea eveniment nu a fost atât de reușit și în esență nu a fost cine știe ce, m-am bucurat de prezența Cristinei și de faptul că a apărut și cel de-al doilea volum. Deși eu n-am apucat să citesc încă această serie, sper să o fac cât mai curând, mai ales că autoarea pare super drăguță 😻

De la stânga la dreapta: Cristina Chiperi (autoarea), Andra Gogan (vlogger), Cris și Vlad (Happy TV)
Cam așa arată captura mea de la târg (fără „My dilemma is you” pe care am achiziționat-o de la anticariat 😸 ) și deși nu sunt multe, mă bucur enorm că am pus gheruțele pe ele 😻 Am să vă povestesc mai multe în IMM de luna asta :)

  

Așa că da, târgurile de carte sunt evenimente pe care nu trebuie să le ratați, fie că vorbim despre lansările ce au loc, fie că vorbim despre invitați ori despre atmosferă pur și simplu. Dacă vreți să evitați aglomerația, încercați să mergeți în timpul săptămânii, iar dacă doriți să vă luați cărticele la prețuri bune, consultați mai întâi reducerile online (de obicei sunt mult mai avantajoase)! Eu mă bucur că am fost și anul acesta; aș fi vrut să bifez mai mult lansări și să fiu în mai multe locuri în același timp, dar asta nu s-a putut. Am întâlnit oameni frumoși, bloggeri, autori, sponsori, am cunoscut oameni noi și am realizat cât de frumoasă este această comunitate și cât de grozavi sunt oamenii din jur dacă ajungem să-i cunoaștem.


Voi ați fost anul acesta la Gaudeamus? Păreri? ^-^


You May Also Like

9 comments

  1. Din pacate pentru mine nu am cum sa ajung la evenimentul asta data fiind distanta :(
    Dar ma bucur pentru tine ^-^ si sunt curioasa in legarura cu carticica aia pe care am vazut ca scrie Vampire Diaries ❤❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :( poate reușești data viitoare!

      Și eu abia aștept să vă povestesc despre ea săptămâna viitoare ^.^

      xx

      Ștergere
  2. Vai! Ce drăguț! Mă bucur pentru tine că ai avut parte de o așa zi frumoasă la târg.
    Sper ca la anul să ajung și eu la târg. :)
    Foarte frumoase pozele! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult ^-^ ! Abia aștept - poate reușim să ne găsim pe la târg ;) !

      xx

      Ștergere
  3. Am venit, am vazut, am plecat. Cam asta e povestea mea la Gaudeamus. Un cacat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :( poate data viitoare găsești ceva interesant!

      Ștergere
    2. Nu cred că va mai exista o dată viitoare. Și problema nu a fost că nu am găsit ceva interesant. Problema a fost aglomerația. Problema au fost prețurile. Probleme au fost altele, stimabilă. Totuși, mă bucur că dumneavoastră v-a/va (sunt idiot) plăcut.

      Ștergere
  4. Ahh, ce frumos! N-am apucat să merg anul ăsta și m-am ofticat destul de tare. Voiam să ajung la lansarea de carte a Natașei Culea, însă am fost plecată. Plus de asta, aș fi făcut și puțin voluntariat pe la Litera. Cărticele prea multe sigur nu mi-aș fi luat, căci nu mi se par prea avantajoase, însă ar fi fost drăguță atmosfera.

    Mă bucur totuși că tu ai fost și că ți-a plăcut! >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :( îmi pare rău! Poate reușești să ajungi la Bookfest în primăvară :)

      xx

      Ștergere